În anul 2011, pe fondul închipuitei crize
economice, mărețul politician Băsescu împreună cu gașca lui de liberali, Boc,
Blaga, Udrea, Țurcan, etc, au luat decizia reducerii cheltuielilor bugetare
prin închiderea a 67 de spitale. Pentru necredincioși aceste se pot vedea aici:
https://adevarul.ro/news/eveniment/lista-celor-67-spitale-inchise-guvern-1_50acbe7d7c42d5a663895ecb/index.html.
Banii astfel economisiți, au fost pompați în investiții de către doamna
politicii românești, Elena Udrea. Din nefericire investițiile în zona rurală,
de genul săli și terenuri de sport, patinoare, săli de spa, etc, nu au fost
altceva decât o mare sifonare de bani. Anterior închiderii spitalelor în 2010,
Băsescu declara: ,, să nu facem o dramă că pleacă medicii”. http://www.ziare.com/basescu/presedinte/basescu-sa-nu-facem-o-drama-ca-pleaca-medicii-din-tara-1033470.
Da sigur, cârcotașii vor sări în sus și vor spune că declarația e scoasă din
context, că de fapt românia scoate 2000 de medici anual ,,iar acestia ar avea destule locuri de munca in spitale,
daca unitatile medicale ar fi reorganizate”. Drept urmare s-au reorganizat
spitalele, au fost desființate. Medicii și restul personalului medical, oameni
cu experiență, dacă nu și-au găsit posturi în alte spitale private sau de stat,
au emigrat. Având în vedere și restricțiile privind angajările la stat precum
și intenția tinerilor absolvenți de a emigra, cu siguranță marea majoritate a
medicilor au emigrat.
Nu știu de unde ar fi găsit ,,mincinoșii” PSD-iști
personal medical pentru cele 8 spitale regionale, dar nici nu înțeleg de ce se lamentează ,,licuriciul” Orban că a găsit dupa ,,circa, în jur de, cam” 5 luni de guvernare,
DSP-urile în moarte clinică. Oare de când este bugetar
nu s-a familiarizat cu expesia ,,lasă că merge și așa”, caracteristică întregului sistem bugetar? Cine angaja epidemiologi
dacă nu erau locuri bugetate și nici ,,nu aveam nevoie de ei”? Oare în
naivitatea lor credeau că mai e aplicabilă expresia ,,dacă nu-ți convine poți
să pleci, sunt sute care așteaptă la poartă”și în caz de nevoie adunam
epidemiologii de pe stradă? A uitat oare că mult lăudatul finanțist Cîțu a declarat despre noul „ritm liberal“:
,,prioritatea zero în România trebuie să fie sectorul privat. Nu educaţia, nu
sănătatea. Să terminăm cu propaganda”. https://adevarul.ro/news/politica/adevarul-live-ora-1200-florin-citu-despre-criticile-raportul-tara-comisiei-europene-1_5aa0f465df52022f7554e5db/index.html. Au
uitat că prin bugetul pe care l-au construit și pentru care și-au asumat
răspunderea, premieră în politica românească, au redus alocările pentru
sănătate. Vă văicăriți că stocurile de urgență medicală erau insuficiente, dar
nu ati făcut nimic pentru completarea lor deși aveați cunoștință despre riscul declanșării
epidemiei. Că sunt vinovate și celelalte guverne de nepăsare și neglijență,
sunt aspecte cunoscute și au fost sancționate prin vot, prin pierderea
încrederii, prin pierderea puterii prin moțiune. Când ați dat jos guvernul ,,ratat,
eșuat și incompetent”, ați promis un guvern profesionist și performant. Ce ati
făcut voi pentru combaterea efectelor epidemiei, având
în vedere măsurile dispuse de OMS în cadrul reuniunii din 22/23.01.2020? https://flux24.ro/document-exploziv-romania-a-ascuns-timp-de-2-luni-coronavirusul/?fbclid=IwAR3_PcCjI6UWm6zqcCWl6OceXo1iuF7bp_Dt42JSL0723dFa0IFVv7bc9WY.
Nimic concret. V-ați jucat de-a uite guvernul, nu-i guvernul, noi vrem
anticipate! Când s-a prins Cîțu că aceeași majoritate care i-a demis îi va
investi guvernul și colac peste pupăză mai vine și epidemia, a fugit
schelăcăind. Când v-a prins Covidu’ în fundul gol, ati reînceput să-i acuzați pe
ceilalți. Când licuricii au dat cele 25 de ordonante de urgență, una mai
urgentă ca cealaltă, nu s-au gândit că deblocarea posturilor și angajarea
personalului medical în spitale și la DSP-uri ar fi o urgență și nu reglementările
privind trotinetele electrice. Când
Orban a declarat în data de 19.03.2020 că ,, am găsit direcțiile de sănătate publică aproape în
moarte clinică – un număr foarte mic de angajați, neglijate de guvernanții care
au fost până la noi şi am dispus măsuri pentru întărirea capacității
direcțiilor de sănătate publică, angajarea de personal…”, probabil făcea referire la faptul că el a venit la guvernare în data de 14.03.2020. Adică neglijența este a guvernului Orban 1 și Orban
interimar.
Cât ne veti mai minți, cât ne veți mai jigni inteligența, cât ne
veți mai aburi cu ce a făcut, ce v-a lăsat, ce v-a dat PSD-ul? V-a dat la M..e
așa cum și voi ați făcut. V-ați făcut mari în opoziție și ați vrut la
guvernare, acum guvernați. Lasați laitmotiv-ul cu PSD-ul, nu vă mai
victimizați, nu vă mai folosiți de drama actuală în scopuri politice, treceți
la muncă. Măcar de acum încolo, aveți șansa să ne convingeți că sunteți mai
buni decât guvernul de ,,corupți, incompetenți, ratați și eșuați”.
Guvernați în interesul tuturor românilor și
pentru România.
joi, 2 aprilie 2020
miercuri, 18 decembrie 2019
Prostii nostri vs prostii lor!
Guvernul
,,ratat si esuat”a picat, ,,proasta Romaniei” a fost inlocuita nu cu una, ci cu
mai multi net superiori in ceea ce priveste prostia. De la gafele lingvistice,
pierderile de memorie si capacitatea de intelegere limitata ale ,,oitei”
Turcane pana la declaratiile contradictorii ale tuturor ministrilor. Probabil
referirea ,,latin lover-ului” Ludoviciu la ,,cojones”, a bulversat mintile
onorabililor si desi au vorbit impreuna, s-au inteles separat.
Luni, prim-ministrul lui, al presedintelui ,,romanilor mei”, (pai daca e
guvernul lui, e si premierul lui), ne declara conform mass-mediei lor ca ,,România nu este încă în situaţia de a
avea nevoie de un acord cu FMI în perspectivă”. Marti, super scolitul finantist
Ciltu ,,incalcitu”, in aceeasi sursa media declara ,,O echipa de la Fondul Monetar International va veni în
Romania in ianuarie, va evalua modul de colectare, Codul fiscal si ne va da
solutii.”
Nastrusnica declaratie a
Ludovicului:,,Guvernarea actuală a
dus țara pe marginea prăpastiei, noi promitem să facem un pas înainte!",
pare ca a fost inteleasa de Ciltu ca fiind un criteriu de evaluare al
competentelor sale profesionale, drept pentru care a trecut la indeplinirea
lui. Oare guvernantii acestia (,,astia” nu poate fi folosit ca deranjeaza),
sunt normali, adica fac parte din Romania normala, au primit garantii de la
mioara Turcana ca ,,daca se vor culca sanatosi, nu se vor trezi, fereasca
Dumnezeu, morti”?
Copiii spun lucruri traznite, adultii spun lucruri tampite.
Schimband guvernul,,am scapat de dracu' si am dat peste tac'su”!
Citandu-l pe Sigmund Freud ,,Glumind putem spune orice, chiar şi adevărul”, orice asemanare cu personaje sau declaratii reale nu este intamplatoare.
Acesta este un pamflet si trebuie
tratat ca atare.
joi, 24 octombrie 2019
Scenarită!
Alianta partidelor de dreapta si cu sprijinul catorva de
stanga au pus la cale daramarea guvernului Dancila. Chiar daca nu au avut o
viziune despre ce va urma dupa caderea guvernului esuat, nu tu ce guvern vor
forma, nu tu program, nu tu majoritate ca sa sustina noul guvern, nu tu multe,
s-au repezit cu motiunea.
Pelicanul Orban inghite gulguta de la Iohannis si cu
tesla oferita de Ponta, porneste la lupta. Orbit de bucuria victoriei, convins
ca nu va avea probleme in formarea si trecerea noului cabinet prin Parlament,
Orban s-a lovit cu tesla-n boase. Nu numai ca Ponta nu-i sustine guvernul, dar
nici dreptacii nu sunt asa de usor de convins. Si uite asa incepe lupta in
culise.
Desi cel putin teoretic nu ai cum sa-i impaci pe cei care vor doua
tururi pentru alegerea primarilor cu cei care nu vor, pe cei care vor
desfiintarea sectiei speciale cu cei care nu vor, rezolvarea vine de la Rise
Project. Asa cum s-au trezit cu valiza de Teleorman in curte, asa au descoperit
la momentul oportun documente compromitatoare pentru Barna. Unii spun ca-i facatura,
altii ca e mana PSD-ului, altii ca exista un sambure de adevar si ca trebuie sa
mearga la puscarie.
Efectul dezvaluirilor este miraculos. Tariceanu se leapada
de Ponta si anunta ca sustine guvernul Orban iar Barna renunta la pretentii si
anunta ca si USR-ul va sustine guvernul. Avand in vedere sloganul useristilor
,, Fara penali in functii publice “, Barna ar trebui sa faca un pas in spate
asa cum si el cerea celorlalti politicieni banuiti sau dovediti penali. Insa lovitura
de gratie vine in cazul in care Barna se retrage din cursa prezidentiala,
beneficiarul acestui abandon fiind Iohannis care astfel ar putea obtine
ciolanul inca din primul tur.
Cine trage sforile in Romania? Se fac dosare
penale la comanda? Face DNA-ul politie politica?
Trageti voi concluzia. Fiecare
are dreptul la o parere dar asta nu inseamna ca are si dreptate.
Update: Si tot din intamplare apare filmarea de la Colectiv care sa puna putina presiune pe rebelul Ponta.
Update: Si tot din intamplare apare filmarea de la Colectiv care sa puna putina presiune pe rebelul Ponta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


