joi, 30 iulie 2020

Covid 19,,responsabil" de abuz!


   Cu tot respectul pentru munca și efortul depus de cei însarcinați cu prevenirea și combaterea bolilor, nu pot să nu remarc și excesul de zel al unora, care prin depășirea competentelor profesionale și a atribuțiilor de serviciu, fac presiuni, propun, dispun sau impun, măsuri care nu au temei legal.

    Niciunde în Legea nr.136 din 2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, nu se regăsește sintagma de ,, contact la contact”, sintagma invocată de unii pentru a justifica impunerea carantinării membrilor de familie ai unui contact direct cu o persoană confirmată, domiciliați la aceeași adresă și verificarea prezenței acestora la domiciliu, de către organele de control competente. Cu toate că, în aceeași lege, nu sunt dispoziții legale privind obligativitatea carantinării membrilor de familie ai unui contact direct, dar și a faptului că DSP-ul infirmă că ar fi dat dispoziții în acest sens, ,,cineva” a dispus totuși că aceștia să fie verificați zilnic de organele de control.

    Lăsând la o parte lozincile populiste gen ,,preocuparea permanentă pentru binele cetățeanului și al comunității….bla,bla,bla”, măsurile impuse nu trebuie să fie luate în afara cadrului legal pentru că astfel nu este altceva decât o ilegalitate, un abuz de putere, o încălcare a drepturilor și libertăților cetățenești, ba mai mult, privare de libertate.

    Da știu, vor fi unii care vor spune ca e normal cât timp locuiești împreună cu persoana carantinată, dar atenție neconfirmată, sau mai degrabă chiar cu rezultat negativ la test. Măsurile ce se cer luate în astfel de situații, sunt măsuri de protecție și de bun simț, luate personal de fiecare în parte. Discuții contradictorii pot fi multe și nu vreau să divaghez.

    Ce vreau să scot în evidență este faptul că măsurile impuse care exced legii, luate ca urmare a necunoașterii legii, ca urmare a colaborării defectuoase între reprezentanții instituțiilor competente în a gestiona această criză sau poate chiar din lipsă de profesionalism, pot genera numeroase neplăceri cetățeanului de rând. „Nemo censetur legem ignorare“, este o veche expresie latină care denumeşte principiul aplicabil în prezent în dreptul penal, potrivit căruia necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii nu înlătură obligaţia persoanelor de a se conforma legii şi de a răspunde pentru încălcarea ei.

    Ca atare sper că pentru persoanele care au generat astfel de situații să vină și răspunderea, că de scuze nu poate fi vorba.

sâmbătă, 20 iunie 2020

Gaze...dar nu abdominale!




     Ce baieti buni sunt astia care furnizeaza gaze. Faci contract la ei pe un an sau doi si iti ofera in bunavointa lor, pret fix.
     De exemplu pe site-ul ANRE gasesti un comparator de preturi: https://www.anre.ro/ro/info-consumatori/comparator-oferte-tip-de-furnizare-a-gn, unde vezi defalcat pretul gazelor, costul cu transportul, tariful de distributie si pretul de furnizare. Ca sa vezi cat sunt de milosi, doar pretul gazelor pleaca de la 66 pana la 280 lei/ MWh pentru consumatorii casnici.
     Ce ne spune Ziare.com despre pretul la bursa al gazelor naturale https://ziare.com/economie/analiza-pret/gazele-pentru-populatie-s-au-ieftinit-pe-bursa-pana-la-38-de-lei-mwh-aproape-jumatate-fata-de-pretul-reglementat-1615552: ,, Astfel, prin contracte forward cu livrare in trimestrul al treilea al acestui an (iulie, august si septembrie) a fost tranzactionata o cantitate de gaze de 61.272 MWh, la pretul mediu ponderat de 38,1 lei pe MWh. Spre comparatie, pretul este mai mic cu 44% decat cel reglementat pentru populatie prin OUG 114/2018, respectiv 68 de lei pe MWh.
Pentru gazele cu livrare in trimestrul al patrulea al anului, pretul mediu ponderat este de 56,9 MWh, la o cantitate de 237.728 MWh.”
     Asa ca atentie la ce semnati, daca semnati!

joi, 2 aprilie 2020

Remember!

    În anul 2011, pe fondul închipuitei crize economice, mărețul politician Băsescu împreună cu gașca lui de liberali, Boc, Blaga, Udrea, Țurcan, etc, au luat decizia reducerii cheltuielilor bugetare prin închiderea a 67 de spitale. Pentru necredincioși aceste se pot vedea aici: https://adevarul.ro/news/eveniment/lista-celor-67-spitale-inchise-guvern-1_50acbe7d7c42d5a663895ecb/index.html. Banii astfel economisiți, au fost pompați în investiții de către doamna politicii românești, Elena Udrea. Din nefericire investițiile în zona rurală, de genul săli și terenuri de sport, patinoare, săli de spa, etc, nu au fost altceva decât o mare sifonare de bani. Anterior închiderii spitalelor în 2010, Băsescu declara: ,, să nu facem o dramă că pleacă medicii”. http://www.ziare.com/basescu/presedinte/basescu-sa-nu-facem-o-drama-ca-pleaca-medicii-din-tara-1033470. Da sigur, cârcotașii vor sări în sus și vor spune că declarația e scoasă din context, că de fapt românia scoate 2000 de medici anual ,,iar acestia ar avea destule locuri de munca in spitale, daca unitatile medicale ar fi reorganizate”. Drept urmare s-au reorganizat spitalele, au fost desființate. Medicii și restul personalului medical, oameni cu experiență, dacă nu și-au găsit posturi în alte spitale private sau de stat, au emigrat. Având în vedere și restricțiile privind angajările la stat precum și intenția tinerilor absolvenți de a emigra, cu siguranță marea majoritate a medicilor au emigrat. 
    Nu știu de unde ar fi găsit ,,mincinoșii” PSD-iști personal medical pentru cele 8 spitale regionale, dar nici nu înțeleg de ce se lamentează ,,licuriciul” Orban că a găsit dupa ,,circa, în jur de, cam” 5 luni de guvernare, DSP-urile în moarte clinică. Oare de când este bugetar nu s-a familiarizat cu expesia ,,lasă că merge și așa”, caracteristică întregului sistem bugetar? Cine angaja epidemiologi dacă nu erau locuri bugetate și nici ,,nu aveam nevoie de ei”? Oare în naivitatea lor credeau că mai e aplicabilă expresia ,,dacă nu-ți convine poți să pleci, sunt sute care așteaptă la poartă”și în caz de nevoie adunam epidemiologii de pe stradă? A uitat oare că mult lăudatul finanțist Cîțu a declarat despre noul „ritm liberal“: ,,prioritatea zero în România trebuie să fie sectorul privat. Nu educaţia, nu sănătatea. Să terminăm cu propaganda”. https://adevarul.ro/news/politica/adevarul-live-ora-1200-florin-citu-despre-criticile-raportul-tara-comisiei-europene-1_5aa0f465df52022f7554e5db/index.html. Au uitat că prin bugetul pe care l-au construit și pentru care și-au asumat răspunderea, premieră în politica românească, au redus alocările pentru sănătate. Vă văicăriți că stocurile de urgență medicală erau insuficiente, dar nu ati făcut nimic pentru completarea lor deși aveați cunoștință despre riscul declanșării epidemiei. Că sunt vinovate și celelalte guverne de nepăsare și neglijență, sunt aspecte cunoscute și au fost sancționate prin vot, prin pierderea încrederii, prin pierderea puterii prin moțiune. Când ați dat jos guvernul ,,ratat, eșuat și incompetent”, ați promis un guvern profesionist și performant. Ce ati făcut voi pentru combaterea efectelor epidemiei, având în vedere măsurile dispuse de OMS în cadrul reuniunii din 22/23.01.2020? https://flux24.ro/document-exploziv-romania-a-ascuns-timp-de-2-luni-coronavirusul/?fbclid=IwAR3_PcCjI6UWm6zqcCWl6OceXo1iuF7bp_Dt42JSL0723dFa0IFVv7bc9WY.    Nimic concret. V-ați jucat de-a uite guvernul, nu-i guvernul, noi vrem anticipate! Când s-a prins Cîțu că aceeași majoritate care i-a demis îi va investi guvernul și colac peste pupăză mai vine și epidemia, a fugit schelăcăind. Când v-a prins Covidu’ în fundul gol, ati reînceput să-i acuzați pe ceilalți. Când licuricii au dat cele 25 de ordonante de urgență, una mai urgentă ca cealaltă, nu s-au gândit că deblocarea posturilor și angajarea personalului medical în spitale și la DSP-uri ar fi o urgență și nu reglementările privind trotinetele electrice.  Când Orban a declarat în data de 19.03.2020 că ,, am găsit direcțiile de sănătate publică aproape în moarte clinică – un număr foarte mic de angajați, neglijate de guvernanții care au fost până la noi şi am dispus măsuri pentru întărirea capacității direcțiilor de sănătate publică, angajarea de personal…”, probabil făcea referire la faptul că el a venit la guvernare în data de 14.03.2020. Adică neglijența este a guvernului Orban 1 și Orban interimar. 
     Cât ne veti mai minți, cât ne veți mai jigni inteligența, cât ne veți mai aburi cu ce a făcut, ce v-a lăsat, ce v-a dat PSD-ul? V-a dat la M..e așa cum și voi ați făcut. V-ați făcut mari în opoziție și ați vrut la guvernare, acum guvernați. Lasați laitmotiv-ul cu PSD-ul, nu vă mai victimizați, nu vă mai folosiți de drama actuală în scopuri politice, treceți la muncă. Măcar de acum încolo, aveți șansa să ne convingeți că sunteți mai buni decât guvernul de ,,corupți, incompetenți, ratați și eșuați”.  
     Guvernați în interesul tuturor românilor și pentru România.

miercuri, 18 decembrie 2019

Prostii nostri vs prostii lor!


    

     Guvernul ,,ratat si esuat”a picat, ,,proasta Romaniei” a fost inlocuita nu cu una, ci cu mai multi net superiori in ceea ce priveste prostia. De la gafele lingvistice, pierderile de memorie si capacitatea de intelegere limitata ale ,,oitei” Turcane pana la declaratiile contradictorii ale tuturor ministrilor. Probabil referirea ,,latin lover-ului” Ludoviciu la ,,cojones”, a bulversat mintile onorabililor si desi au vorbit impreuna, s-au inteles separat. 
     Luni, prim-ministrul lui, al presedintelui ,,romanilor mei”, (pai daca e guvernul lui, e si premierul lui), ne declara conform mass-mediei lor ca ,,România nu este încă în situaţia de a avea nevoie de un acord cu FMI în perspectivă”. Marti, super scolitul finantist Ciltu ,,incalcitu”, in aceeasi sursa media declara ,,O echipa de la Fondul Monetar International va veni în Romania in ianuarie, va evalua modul de colectare, Codul fiscal si ne va da solutii.”
     Nastrusnica declaratie a Ludovicului:,,Guvernarea actuală a dus țara pe marginea prăpastiei, noi promitem să facem un pas înainte!", pare ca a fost inteleasa de Ciltu ca fiind un criteriu de evaluare al competentelor sale profesionale, drept pentru care a trecut la indeplinirea lui. Oare guvernantii acestia (,,astia” nu poate fi folosit ca deranjeaza), sunt normali, adica fac parte din Romania normala, au primit garantii de la mioara Turcana ca ,,daca se vor culca sanatosi, nu se vor trezi, fereasca Dumnezeu, morti”? 
    Copiii spun lucruri traznite, adultii spun lucruri tampite. 
    Schimband guvernul,,am scapat de dracu' si am dat peste tac'su”!
    Citandu-l pe Sigmund Freud ,,Glumind putem spune orice, chiar şi adevărul”, orice asemanare cu personaje sau declaratii reale nu este intamplatoare.
   Acesta este un pamflet si trebuie tratat ca atare.