Ați făcut ce ați vrut din sistemul de apărare națională. Ați
dus o campanie murdară impotriva pensiilor militare pe care le-ați inclus in
pensiile speciale. Ați lovit in militarii și agenții de rând, care nu au nici
pensii mari și pe care nici nu ii veti vedea reangajați la stat. Ați dat
exemple de pensii nesimțite ca fiind ale militarilor, când de fapt sunt pensii
de magistrați. Culmea e că taman pensiile foarte mari, adică ale magistraților,
nu pot fi modificate pentru că e neconstituțional, la fel s-a intamplat și cand
s-au tăiat salariile. Oare principiul ,, nimeni nu e mai presus de lege “ se
mai respecta in România? Ați găsit calul de bătaie perfect in angajații
sistemului de apărare. Generalii și conducătorii din birouri nu mor nici pe câmpul
de luptă, dar nici pe șosele in camioane care ar fi trebuit de mult casate,
nici pe străzi sau peroane de gară, nici in timpul executării de tot felul de
misiuni dispuse și asupra cărora planează suspiciunea ilegalitătii, exemplele
putând continua. Ați mințit că militarii se pensionează la vârste fragede, dar
ați ascuns faptul că doar acolitii politici și generalii s-au putut pensiona
anticipat, astfel incât să-i puteti favoriza prin reangajare. Ați declarat că
legea pensiilor militare este incorectă, dar ați uitat să precizați că
P.S.D.-ul și aliații dumneavoastră politici ați emis-o. Cu ce suntem noi vinovați,
cei multi, pentru greșelile și incompetența voastră?
Citându-l pe Juan
Donoso Cortes ,, un soldat este un sclav in uniformă ’’, meseria de militar
presupune o multitudine de renunțări, de interdicții și de privațiuni pentru
care statul acordă in compensare diverse drepturi materiale și financiare, sau
cel putin așa ar trebui să fie conform legilor in vigoare. Campania murdară dusă
impotriva pensionarilor militari nu spune nimic despre dreptul acestora de a
primi ajutoare de pensionare la trecerea in rezervă, drepturi stabilite prin
lege organică in anul 2010, an de criză și de diminuari salariale, drept
suspendat an de an prin tot felul de ordonanțe de guvern, cu prevederi
discriminatorii, care invocă tot felul de constrângeri bugetare dar care nu i-a
impiedicat pe guvernanți să efectueze tot felul de alte majorări salariale sau
acordare de drepturi financiare noi care nici măcar nu erau prevazute pentru
anul financiar respectiv, in funcție de interesele politice pe care le-au avut.
În prezent aceste ajutoare au fost desființate definitiv prin noua lege a
salarizării unice. Nici măcar prin solicitarea acestor drepturi in instanță, nu
avem garanția că le putem obține. Totul ține de bunăvoința completului. Unii caștigă,
alții pierd, dar dacă nu iți ceri dreptul timp de trei ani, il pierzi
definitiv. Nu ați spus nimic de faptul că
prevederile legii pensiilor militare, nu s-au aplicat nicio dată in integralitatea
lor, acestea fiind modificate tot printr-o ordonanță de urgență. Și dupa toate
aceste discriminări și nedreptăți vine și declarația stimabilului domn Liviu
Dragnea, care afirma că ,, pe militarii care se pensionează, nu-i mai
interesează onoarea militară ’’. Asta ințelege domnul Dragnea despre onoarea
militară, acceptarea necondiționată a batjocurei și umilinței, a servilismului,
a discriminării, a renunțării la orice drept, de fapt a acceptării condiției de
cal de bataie al sistemului. Oare afirmația de mai sus vrea să sugereze că dacă
avem onoare militară am putea renunța de bună voie la dreptul de pensie? V-ați lăudat cu tot felul de comparații
privind creșterile salariale raportate la salariile din U.E., cu ajutorul
acordat mamelor egal cu cel acordat in Germania, dar nu ați facut nici o
referire comparativă a salariilor și pensiilor militare acordate in U.E. sau in
statele membre NATO cu cele acordate in România.
Dictonul ,, divide et impera!”, vi se potrivește perfect iar politica ,, pumnului in gură “ a funcționat perfect având in vedere că militarii nu pot protesta iar ceilalți lucratori din sistemul de apărare, nu pot apela la măsuri radicale. Dispozițiile discriminatorii din ordonanțele de guvern, care au suspendat an de an acordarea de drepturi, drepturi care ulterior au fost desfiintate prin noua lege a salarizarii nu au făcut obiectul nici măcar al autosesizarii din oficiu al Avocatului Poporului.
Din păcate, cu totii suntem vinovați
pentru lipsa de reacție și acceptarea tacită a tuturor incălcarilor de drepturi
precum și de faptul că ne-am lasat manipulați și dezbinați. E timpul ca
indiferent de structura de apărare din care facem parte, fie cadre active sau
rezerviști, să ne unim, să lasăm deoparte disensiunile și să luptăm pentru recaștigarea
drepturilor și a respectului pe care il merităm.Dictonul ,, divide et impera!”, vi se potrivește perfect iar politica ,, pumnului in gură “ a funcționat perfect având in vedere că militarii nu pot protesta iar ceilalți lucratori din sistemul de apărare, nu pot apela la măsuri radicale. Dispozițiile discriminatorii din ordonanțele de guvern, care au suspendat an de an acordarea de drepturi, drepturi care ulterior au fost desfiintate prin noua lege a salarizarii nu au făcut obiectul nici măcar al autosesizarii din oficiu al Avocatului Poporului.