vineri, 8 februarie 2019

Măgari sau măgării !?






    Protestele anuntate de unele organizatii sindicale si asociatii ale rezervistilor militari din sistemul de aparare nationala, scot la iveala o serie de măgării comise de măgarii din Guvern. Desi problemele legate de salarizare, subfinantare, dotari precare, drepturi anulate, suspendate sau prorogate, decizii si dispozii ambigue, interpretari ale legii dupa bunul plac al managerilor institutiilor, etc. sunt cunoscute si recunoscute in tot sistemul bugetar, nu doar in cel militar, nu toti au inteles nevoia de unitate si forta a protestelor. Referitor la actiunile declansate ieri de militarii activi si in rezerva, prin care se solicita doar respectarea legilor, a deciziilor CCR si aplicarea acestora in mod unitar si nediscriminatoriu, acestea au starnit ceva panica printre decidentii politici. De la solicitarea transmiterii de catre unitatile din teritoriu a situatiilor statistice cu drepturi restante si impact bugetar, a proceselor din instanta pierdute sau castigate, pana la amenintari cu dezvaluiri salariale in vederea inducerii de reactii nefavorabile din partea societatii civile sau cu alarmarea de exercitiu a cadrelor pentru a ingradi participarea acestora la proteste. Toate aceste actiuni ale guvernantilor sunt praf in ochi, manipulare, dezinformare sau chiar inducerea unui sentiment de teama. De ce sunt măgării? Curata ipocrizie sa soliciti situatiile cu drepturi restante cu termen de inaintare catre structurile superioare la o data ulterioara aprobarii bugetului de catre Guvern.
    Pana cand aceste situatii vor fi centralizate si inaintate la ministerele de resort in vederea verificarii, avizarii si transmiterii catre Ministerul Finantelor, cu siguranta bugetul va fi promulgat. Avand in vedere faptul ca proiectul bugetului mentine prevederile ordonantei 114/2018, cu siguranta efectul acestor situatii va ramane ca-n tren. Prezentarea tendentioasa a salariilor din penitenciare de catre dl.Tudorel Toader, salarii ce vor fi probabil platite incepand cu 2022, fara a preciza nimic despre salarii si sporuri inghetate sau ore suplimentare neplatite. Intr-un raspuns formulat de Ministerul Finantelor la o solicitare, arunca pisica in curtea celorlalte ministere, informand ca ,, De altfel, supunem atentiei faptul ca, in cadrul procesului de avizare interministeriala a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 114/2018, Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Afacerilor Interne si Ministerul Justitiei nu au formulat propuneri si observatii cu privire la prevederile art. 41, respectiv nu au solicitat plata ajutoarelor la trecerea în rezerva sau retragere.
    Deci d-le Teodorovici, sa intelegem ca in proiectul OUG suspendarea acestor drepturi neplatite de prin 2010 ati trecut-o la misto? Deci invocarea a tot felul de constrangeri sau inconveniente generate de plata acestor drepturi au fost minciuni?
    Daca nu, de ce ar fi formulat ministrii, propuneri sau observatii in vederea platii? Oare daca acestia si-ar fi adus aminte de pensionari si ar fi solicitat plata, ati fi eliminat dispozitia din OUG? Stiati ca suspendarea pe o perioada de trei ani duce la prescrierea beneficierii de acest drept in cazul neinitierii de actiuni revendicative in instanta? Sau poate mizati pe solutiile diferite sau de prematuritate pronuntate de instante? Sau poate pe solutia naturala de diminuare a pensionarilor? Nu d-le Teodorovici, vinovatia pentru dezinteres, nepasare, discriminare, indiferenta si lipsa de respect va apartine in solidar cu ceilalti ministri.
   Ar trebui sa stiti ca aveti nevoie de militarii in activitate si sa nu uitati ca inca mai aveti nevoie de militarii in rezerva.
   Toti măgarii sunt draguti la inceput iar cand cresc fac măgării!

marți, 5 februarie 2019

Militarii se mobilizeaza pentru protest!





    Si iata ca s-au saturat si militarii de mojiciile, discreditarea si discriminarea la care au fost supusi. Pe 7 si 8 februarie 2019, sindicate din Politie, Penitenciare si Asociatii ale rezervistilor militari, vor declansa in sfarsit actiuni de protest impotriva masurilor abuzive, a bataii de joc, a nepasarii si manipularii.  Politicienii indiferenti la zbaterile militarilor, considerandu-i neimportanti in raport cu alte categorii profesionale, au refuzat anularea prevederilor incorecte si discriminatorii din ordonante. Guvernantii refuza in mod repetat plata drepturilor ce se cuvin la trecerea in rezerva, ciuntesc in mod abuziv legea privind pensiile militare de stat, nu tin cont de deciziile Curtii Constitutionale sau de angajamentele NATO. Mai mult stimabilul Toader, Tudorel Toader, ministrul Justitiei si mai marele puscariilor, ameninta cu publicarea salariilor angajatilor din penitenciare. Da, si ce? Sunt salarii platite din bani publici, sunt stabilite prin lege, sunt meritate pentru o munca ingrata, plina de riscuri, privatiuni si desconsiderata atat de detinuti cat si de societatea civila. De ce nu publica stimabilul magistrat toate drepturile legale care au fost anulate sau suspendate, motivele pentru care a avizat favorabil OUG 59/2017 si OUG 114/2018, incalcand astfel prevederile Deciziei CCR nr. 20/2000?
    Ce ne spune noua Decizia CCR nr. 20/2000?  "Curtea Constitutionala retine ca instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare si pentru magistrati nu reprezinta un privilegiu, ci este justificata in mod obiectiv, ea constituind o compensatie partiala a inconvenientelor ce rezulta din rigoarea statutelor speciale carora trebuie sa li se supuna militarii si magistratii. Astfel, aceste statute speciale stabilite de Parlament prin legi sunt mult mai severe, mai restrictive, impunand militarilor si magistratilor obligatii si interdictii pe care celelalte categorii de asigurati nu le au….. nu se poate identifica o ratiune suficienta care sa justifice aplicarea unui tratament diferit magistratilor fata de cadrele militare permanente,….. diferenta de regim juridic ce se creeaza intre pensia magistratilor si pensia militarilor constituie, in conditiile infatisate prin considerentele anterioare, o incalcare de catre legiuitor a egalitatii de tratament juridic, ceea ce, in absenta unei determinari obiective, este contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie. “
    Nu vi se pare discriminator d-le ministru faptul ca veniturile dvs. cumulate sunt supuse majorarilor si indexarilor in timp ce pensiile militare sunt inghetate? De ce detinutii trebuie sa beneficieze de compensatii pentru conditiile de detentie dar angajatii sunt obligati sa-si desfasoare activitatea in conditii improprii, fara dotari si fara protectie? Cand va inceta munca fortata, avand in vedere imposibilitatea compensarii sutelor de mii de ore suplimentare cu timp liber sau financiar? Cum e cu solutiile diferite pronuntate de instante in cauze identice, raportate la art. 16 din Constitutie? Militarii indiferent de arma, activi sau rezervisti, nu vor salarii sau pensii mai mari. Ei vor respectarea legii si a drepturilor prevazute de acestea asa cum au fost prevazute de legiuitor. Atunci cand ati avut nevoie de militari le-ati promis repararea tuturor nedreptatilor iar cand a venit vremea scadentei v-ati facut ca ploua. Dragnea zicea ca militarii care se pensioneaza nu mai au onoare, Olguta milita pe sticla impotriva pensiilor militare nesimtite, desi nici nu avea dreptul si nici nu era asta realitatea, Solomon a luat in deradere reprezentantii militarilor, afirmand ca nu ei nu sunt importanti ci medicii iar Tudorel ameninta acum ca va face publice salariile.
    Ati transformat lupta impotriva serviciilor intr-o lupta nedreapta cu tot sistemul de aparare. Acum va temeti. Nu stiti la ce sa va asteptati. Ati inceput sa promiteti si sa cereti din teritoriu situatii cu drepturi restante si impact bugetar, asta neinsemnand nimic important pentru moment. Ati vazut ca nu merge ati trecut la amenintari. Protestele vor continua pana cand veti inceta cu minciunile, abuzurile si nedreptatile. Nu ati cedat la dialog, ci doar la masuri extreme, greva generala in sanatate sau inghetarea anului scolar. Militarii nu pot apela la astfel de masuri dar de data asta se vor face auziti de toata Europa. Napoleon Bonaparte zicea: ,, Poporul care nu vrea să hrănească armata proprie va fi curând nevoit să hrănească armata dușmanului.” Politicieni si guvernanti, incetati sa va mai bateti joc de militari. Oricum sa stiti ca ei va vor sanctiona pasnic la vot.