sâmbătă, 26 mai 2018

Romania tara dezbinarii!


   
   Expresia „Divide et impera”, cunoscuta in romana ca: „divide si cucereste” sau „dezbina si stapaneste” i-a fost atribuita lui Filip al II-lea, rege al Macedoniei, descriind politica sa impotriva oraselor-state grecesti.            

   ,, Atat in politica, cat si în sociologie, expresia «dezbina şi stapaneste» este o combinatie de tactici militare, politice sau economice de castigare si mentinere a puterii prin divizarea unei populatii în entitati mai mici care luate separat au putere mai mica decat cel care isi impune vointa. Este frecvent intalnita ca o strategie in care grupuri de putere mica sunt împiedicate sa se uneasca si sa devina mai puternice”, explica sociologul Radu Marin.

    Prin minciuna, manipulare, stiri si informatii false, inselatorie, etc. in Romania celebra strategie a fost ridicata la rang de arta. Toata lumea este impotriva tuturor. Tineri vs. batrani, angajati vs. pensionari, civili vs. militari, bugetari vs. privati, politic vs. justitie, presedinte vs. guvern si exemplele pot continua la nesfarsit. In timp ce ne uram, ne acuzam reciproc, ne dusmanim, Romania saraceste. Forta de munca calificata paraseste tara, lemnul, minereurile, petrolul si gazele natural imbogatesc economiile altor state iar in curand nu vom mai fi stapani nici pe rodele pamantului.

    E trist ca dupa aproape treizeci de ani de la Revolutie, am devenit slugi in propria tara, dar mai trist e ca am permis conducatorilor sa ne dezbine, sa ne invrajbeasca si sa ne stapaneasca. Suntem atat de dezbinati si tematori incat nu mai suntem in stare sa iesim in strada, sa ne aparam drepturile si sa ne opunem impotriva abuzurilor comise de politicieni sau de institutiile statului.

   Un vechi proverb românesc, spune: Dă-i, Doamne, românului mintea cea de pe urmă!

   Sa speram ca in urmatorii doi ani vom reusi sa facem alegerile corecte si sa ne alegem niste lideri adevarati.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu